Liviu Antonesei (n. 25 aprilie 1953, satul Vladeni, judetul Iasi) este un scriitor, cercetator, publicist, politician democrat, actualmente retras din politica, profesor universitar din Iasi. A absolvit scoala primara, gimnaziul si liceul in acest oras. A optat pentru sectia de psihologie‑sociologie a Universitatii din Iasi, pe care a absolvit‑o in 1976.In timpul studentiei, a descoperit presa studenteasca, fiind titular al rubricii de sociologie a revistei Dialog si redactor sef‑adjunct al surorii sale Opinia studenteasca. A revenit la conducerea celei din urma in 1980, iar in mai 1983, a fost eliberat din functie in urma unei prime anchete a Securitatii, foarte decisa „sa faca ordine” in randurile tinerilor scriitori ieseni. Intre 1976‑1978 a fost psiholog‑terapeut la Centrul logopedic interscolar din Iasi si profesor de logica si psihologie la Liceul pedagogic din acelasi oras. Intre 1978‑1989 a fost cercetator in Stiintele educatiei la Centrul de stiinte socio‑umane al Universitatii iesene. Din 1990 este lector la catedra de Stiintele educatiei a aceleiasi universitati. Din 1996 este doctorand in stiintele educatiei cu o teza despre pedagogie ca stiinta a culturii”. Din 1978, autorul a circa o suta de studii stiintifice din domeniile sociologiei educatiei, istoriei intelectuale, istoriei si filozofiei culturii, didacticii moderne, metodologiei cercetarii educatiei si stiintelor politice. In septembrie 2001 si‑a sustinut doctoratul, iar din ianuarie 2002 a fost promovat conferentiar universitar. Din octombrie 2005 devine prin concurs profesor la aceeasi catedra.Volume stiintifice publicate: Paideia. Fundamentele culturale ale educatiei, Editura Polirom, 1996, nautilus. Structuri, momente si modele in cultura interbelica, Editura Cronica, 1999, Managementul universitar, Editura Polirom, 2000 (in colaborare cu trei colegi de la Universitatea din Assiut, Egipt), Volume de versuri, eseuri: 1988, Semnele timpului, Editura Junimea, Pharmakon, poezii, Editura Cartea Romaneasca, 1989, Cautarea cautarii, poezii, Editura Junimea, 1990, Jurnal din anii ciumei, 1987‑1989, Incercari de sociologie spontana, eseuri, Editura Polirom, 1995; 1990, Vremea in schimbare, interviuri, Editura Moldova, 1995
In perioada 1974‑1976 este redactor sef‑adjunct la revista Opinia studenteasca. In anii 1980‑1983 este redactor sef‑adjunct la aceeasi revista. Intre 1990‑1995 devine redactor sef‑adjunct la revista Convorbiri literare, editata de Uniunea Scriitorilor din Romania. Intre 1990‑1995 este membru al Uniunii Scriitorilor si al consiliului sau de conducere; demisioneaza din ambele in toamna anului 1995. Este membru al PEN Clubului roman din 1990 si al ASPRO de la infiintare. Devine director literar‑artistic al revistei Timpul din august 1993 si director din 1998; este presedinte‑fondator al Fundatiei culturale Timpul” in 2000, institutia editoare a revistei in acest moment. Din 1974 este autor al circa 1500 de articole, eseuri, cronici in presa culturala si curenta.
A fost tradus in antologii de poezie si in reviste din Ungaria, Statele Unite ale Americii, Grecia, Italia, Germania, Rusia, Franta etc.
1. Considerati ca Romania de azi este diferita de cea anterioara anului 1989? Din aceasta perspectiva, se poate vorbi, din perspectiva dumneavoastra, de o magistratura de dinainte de 1989 si de una de dupa 1989?
La inceputul anilor ’90, strigam si eu, laolalta cu alte mii de oameni, la mitingurile impotriva puterii emanate, pe care o calificam drept neo‑comunista, „Tineti minte trei cuvinte / E la fel ca inainte”, cu versiunea mai tare „Tineti minte trei cuvinte / E mai rau ca inainte”, dar aceste lozinci erau exagerate, ele exprimau insa exasperarea fata de lentoarea schimbarilor, a reformelor, resimtita de paturile mai active ale societatii foarte multi tineri, o buna parte a intelectualilor, membrii partidelor din opozitia de atunci si ai nucleelor de societate civila. In fapt, era „altfel ca inainte”, in multe privinte mai bine. Insa, de buna seama, ruptura nu a fost, nici nu a putut fi completa, iar pe unii dintre noi ii iritau continuitatile, supravietuirile vechiului sistem in „lumea noua” ce se nastea, incepand cu reprezentanti acelui sistem catarati pe mortii si ranitii Revolutiei in noile pozitii de putere, ba chiar incepand cu principala pozitie de putere ocupata de vechiul om de aparat Ion Iliescu. In acest context global, desigur ca nici magistratura n‑a facut exceptie, putand inregistra la nivelul acesteia un numar de rupturi si o multime de continuitati, inclusiv, ca sa spun asa, antropologice. Mai trist mi se pare insa ca nici rupturile n‑au condus neaparat la rezultate pozitive. Iata, am acordat judecatorilor inamovibilitate fara ca acestia sa fie, cu totii, capabili sa uzeze de ea, fara sa fi efectuat mai intai daca nu o „lustratie” n‑am reusit asta in nici un domeniu, de altfel! macar o evaluare a performantelor acestora. Am creat Consiliul Superior al Magistraturii, scotand teoretic magistratii de sub controlul politic, insa acesta functioneaza mai degraba ca un detergent decat ca un factor de control, evaluare si penalizare, cand este cazul… Nu mai vorbesc despre calitatea, adesea discutabila, a persoanelor pe care magistratii le aleg ca sa‑i conduca.
2. Ar trebui trecuta cu vederea colaborarea unor magistrati cu serviciile Securitatii, data fiind experienta si competenta acumulata (stiut fiind ca un bun specialist se formeaza in multi ani) sau ar trebui ca aceste persoane sa fie expuse si indepartate din profesie? Solutia din Germania de Est, unde, dupa caderea zidului si reunificare, judecatorii din perioada comunista au fost indepartati, este cea mai buna?
Sigur ca ar fi fost de preferat o forma de „lustratie”, fie exclusiva, ca in Germania sau fosta Cehoslovacie, fie inclusiva, ca la inceputul schimbarilor din Polonia, dar acum, cred, este mult prea tarziu. Germania de Est a avut si avantajul ca exista un corp de magistrati suficient de bine dimensionat in Vest, care a putut prelua sarcinile Justitiei si in „Noile Landuri”. Totusi, chiar si in conditiile noastre, absolut romanesti, este cu totul exagerat ca o colaboratoare a Securitatii sa ajunga ministru al Justitiei, alti colaboratori lideri ai C.S.M. sau judecatori la Inalta Curte de Casatie si Justitie si chiar la Curtea Constitutionala! Macar pentru asemenea situatii ar fi trebuit sa existe mecanisme de control, ceva mai putin debile decat actuala lege a deconspirarii si decat „artisticul” C.N.S.A.S.!
3. Considerati ca si in prezent, in lume si in Romania, puterea politica exercita influenta sau control asupra magistratilor? In ce modalitate? Prin ce parghii?
Sigur, in vremea comunismului, dincolo de eventualele fenomene de coruptie, nu cred ca foarte semnificative, Justitia era la dispozitia „telefonului rosu”, de la partid. Acum, la noi, procedeul s‑a „democratizat”, sunt mai multe telefoane rosii, ca sa spun asa, nu se mai suna „de la partid” sau de la Securitate, ci „de la partide”. Dar asta e doar o parte a problemei si, poate, nu cea mai importanta, desi e ingrijorator ca niciunul din cazurile de „mare coruptie” n‑a mers pana la capat fie, majoritatea cazurilor, dosarele s‑au intors la D.N.A., fie acuzatiile au fost invalidate in instante, in ciuda unor dosare ce pareau „beton”. Prin urmare, fie la D.N.A. lucreaza incompetenti si atunci ar trebui dati afara, fie judecatorii nu‑si fac corect datoria si atunci nu e nimic de facut pentru ca‑s inamovibili si C.S.M. ii mangaie pe cap! Dar exista si alte tipuri de presiune, poate chiar mai periculoase, cu actiune mai insidioasa. Avem la indemana acum un caz scoala cel al d‑lui senator Catalin Voicu. Acesta, contra unor sume ce ajung la 1 milion de lei, plus TVA, pare sa poata rezolva si cea mai complicata situatie judiciara. Cum? Printr‑o retea de politisti, procurori, din pacate si judecatori, asupra careia actioneaza apeland la trafic de influenta, coruptie, santaj. Daca numai o parte din informatiile aparute in stenogramele facute publice se dovedesc adevarate, ar fi loc de zeci, poate sute de arestari in lumea politica, in politie, din pacate si in Justitie. In acelasi timp, il vad pe dl. Voicu foarte linistit, ba chiar facand glume, destul de proaste e adevarat, dar acesta e nivelul umorului dumisale! Asta ma face sa cred ca „stie” ca nu se va intampla nimic, ca sistemul de protectie va functiona impecabil si in cazul sau. Un alt foc de paie, un alt balci, pentru noi, „popor, prostime”.
4. Daca ar trebui sa va adresati unei instante din Romania, pentru a va ocroti un drept, ati avea incredere in sistem, in general, si in judecator, in special? Exista vreo diferenta intre ceea ce ar trebui sa fie un judecator si ceea ce el este, in realitate?
Personal, am o experienta minima si pozitiva! cu instantele romanesti. Inainte de 1989, am parcurs fara probleme un proces de divort, desi nici macar nu m‑am prezentat in instanta, limitandu‑ma la o scrisoare adresata presedintelui instantei in care imi prezentam punctul meu de vedere si solicitarile mele. Dupa 1990, laolalta cu alti consilieri judeteni alesi am castigat in Tribunalul Administrativ un proces impotriva Prefectului Judetului Iasi. Cu toate acestea, nu mi‑as dori sa ajung in fata unei instante romanesti sub nici un motiv. Sigur, n‑as vrea sa am de‑a face cu vreo instanta in general, dar cu una romaneasca in nici un caz. Imi pare rau ca trebuie sa spun asta, dar nu am nici cea mai mica incredere in Justitia aborigena. Da, din pacate, iarasi da, cred ca sunt atatea diferente intre ce trebuie sa fie un magistrat si ce este el incat nu mi‑ar ajunge cyberspatiul sa fac lista. Cred ca unele diferente au fost semnalate pe parcursul acestei discutii. Sigur ca sunt si exceptii, dar insuficiente ca sa fi produs o masa critica astfel incat sa fi asistat la o schimbare semnificativa in bine a Justitiei noastre. Vedeti dumneavoastra, se tot vorbeste in ultima vreme despre modificarea Constitutiei, desfiintarea Senatului, reducerea numarului de parlamentari etc., despre modernizarea statului roman. Aceasta este apa de ploaie. Nici o schimbare de Constitutie nu va moderniza statul, reducerea numarului de parlamentari ii va face „mai scumpi”, deci va stimula coruptia s.a.m.d. Romania este o democratie, pentru ca alegerile sunt libere si in ansamblu corecte, dar una nefunctionala, pentru ca este neliberala. O democratie liberala presupune, pe langa alegeri libere si corecte, functionarea statului de drept, cu o Justitie impecabila in centrul sau. Or, pentru asta ar fi suficiente o Inalta Curte impecabila si cateva duzini de judecatori, procurori si politisti aidoma, adica nu unii „de duzina”. Doar asa un fenomen ar asana climatul public. Avem nevoie de un fel de operatiune „mani pulite”, care a purificat viata publica italiana acum niste decenii. Dupa aceea, modificam Constitutia, putem face tot ce ne trece prin cap!
5. Ce socotiti ca ar trebui sa faca membrii acestui corp profesional pentru intarirea independentei si sporirea increderii publicului in actul de dreptate? Cum ar trebui sa se comporte un judecator? S‑a nascut oare judecatorul ideal?
Singurul lucru pe care ar trebui sa‑l faca judecatorii ar fi sa‑si ia in serios statutul garantat de lege! Sa inteleaga ca sunt inamovibili, ca se autocontroleaza prin propria lor organizatie autonoma politic, sa stie ca, vorba Constitutiei, nimeni nu este mai presus de lege! Daca isi asuma cu adevarat aceste precepte si conditii cu siguranta ca se vor comporta asa cum trebuie. Nu, nu cred ca s‑a nascut judecatorul ideal, nici nu se va naste, cred ca nici n‑ar fi bine ca idealitatea chiar sa se „intrupeze”, dar judecatorul ideal va trebuie sa fie mereu un reper pentru judecatorii reali. Iar acestia trebuie sa fie, pur si simplu, normali, normali din toate punctele de vedere! Normali si punctum!